Biserica Parohiala Costesti
Biserica Parohiala Costesti a inceput a fi zidita in anul 1913, prin stradania preotului Nicolae Sacerdoteanu. Lucrarile au fost finalizate in anul 1937, cand preot era Ioan Angelescu.
un serviciu oferit de CREŞTIN ORTODOX WEBSITE
[Intra in cont]

Categorii


 Pictura Bisericii Costesti - Interiorul 

PICTURA BISERICII. INTERIORUL

Interiorul bisericii este pictat in trei registre. In primul registru, tema picturala o constituie "perdeluta”. Urmeaza un brau pictat, ce desparte primele doua registre. Al doilea registru ne descopera privirii sfinti pictati in mari tablouri, dupa cum urmeaza:

- in Naos: 
- la N-E: Sfintii Mari Imparati, intocmai cu Apostolii, Constantin si mama sa, Elena;
-  la N-V: Sfintii Mari Mucenici Sebastian, Eustatiu si Dimitrie
- la S-E: Scena Deisis;
- la S-V: Sfintii Mari Mucenici Gheorghe, Mina si Trifon.

Biserica Parohiala Costesti

Tablourile sunt incadrate atat de chenare de tip rama, cat si de pictura in motiv vegetal. Deasupra Sfintei Cruci ce-si inalta fruntea de pe catapeteasma, pe arcul ce sprijina si el turla de pe naos, este pictata Sfanta Mahrama.

Pe pandantivii formati de arcele pe care se sprijina turla de pe naos, apar zugraviti chipurile Sfintilor Evanghelisti.

Turla de pe naos este zugravita in trei registre, astfel: sus, pe calota sferica, apare chipul lui Iisus Hristos – Pantocrator, pe norul slavei, inconjurat de Sfintii Ingeri, cu inscrisul: "Doamne, Doamne, cauta din cer si vezi si cerceteaza via aceasta pe care a sadit-o Dreapta Ta si o desavarseste pe ea”.

In registrul al doilea, de mijloc, sunt zugraviti opt Sfinti Apostoli. In ultimul registru, cel de la baza turlei, este pictata scena Liturghiei ingeresti. In naos, pe semicalota absidei de la S, este pictata scena Nasterii Mantuitorului, iar pe semicalota absidei de la N este reprezentata Invierea Domnului Nostru Iisus Hristos.
 
Aceste scene apar pictate in registrul al III-lea, fiind despartite de cel de-al doilea registru printr-un brau format dintr-un tor lat cu profil convex, un profil plan, un tor lat cu profil concav, un tor lat cu profil convex, un ciubuc de sectiune dreptunghiulara, un tor lat cu profil concav, un ciubuc de sectiune dreptunghiulara.

In pronaos, pe calota sferica, apare pictata Sfanta Treime, iar pe pandantivii formati la imbinarea arcelor stalpilor ce o sustin, sunt zugraviti chipuri de ingeri. Pe arcul dinspre est, pe care se sprijina calota, apar zugravite, in medalioane rotunde, chipurile unor Sfinti Cuviosi, astfel:

        - la N-E: Sfantul Cuvios Teodor;
        - la E: Sfantul Cuvios Maxim;
        - la S-E: Sfanta Cuvioasa Eufrosina.
Cum intri in pronaos, pe peretele cu usa principala de acces in cladire (la V), de o parte si de alta a acesteia, in mari tablouri, sunt realizate:
    -  in dreapta: portretul Episcopului Vartolomeu;
    - in stanga : portretul Episcopului Iosif, realizat de mesterul Ion Diaconu (8), fiu al satului, portret ce l-a acoperit, din 1981, pe cel al Sfantului Ierarh Nicolae, care, si acesta, la randul sau, il acoperise pe cel al M.S. Carol al II-lea, regele Romaniei.

In registrul al II-lea, din interior, al bisericii, in pronaos, mai vedem pictati pe: Sfantul Ioachim, Sfantul Cuvios Pahomie, Sfantul Cuvios Atanasie, Sfanta Mc. Ecaterina, Sfantul Macarie, Sfanta Prea Cuvioasa Maica noastra Parascheva (la S); Sfanta Ana, Sfanta Cuvioasa Macrina, Sfantul Sava, Sfanta Mc. Filofteea, Sfantul Cuvios Chiril, Sfantul Efrem Sirul (la N).

In cel de al treilea registru pictat al pronaosului, apare, in dreapta, Sfanta Treime, iar in stanga, cu inscrisul "in drum spre Golgota”, DRUMUL CRUCII.

In parte nordica a pronaosului, in imediata apropiere a usii principale de acces, poti zari o scara ale carei trepte te conduc la cafas. Acesta9 este incapator si original, aidoma unui mini-amfiteatru.
Pe arcul dinspre V, care sustine calota sferica din pronaos, apare o pictura cu motiv vegetal.

Biserica Parohiala Costesti

PICTURA BISERICII. PALETA COLORISTICA

Paleta coloristica cuprinde doua tonuri de ocru + brun, alb, sienna arsa, ocruri, albastru de cobalt deschis, verde de pamant, griuri (brun + alb), galben crom, galben citron + alb, albastru ceruleum, sienna, ocru cu nuanta de oliv, rosu carmin, visiniu, galben citron + verde (nuanta de oliv), ocru auriu, ocru + sienna, ocru + alb.
La exterior, ni se descopera privirii o pictura perfect anatomica.

Se observa linia picturala, moliciunea culorii, o anume rezerva de culori.
In interior, pictura este realizata dintr-o linie sigura.
Paleta coloristica cuprinde nuante de rosu, griuri, albastru, galben-crom etc..
Este o pictura de tipul impresionismului.
Icoanele sunt pictate in maniera expresionista.
Pictura bisericii s-a realizat in stilul lui Gheorghe Tattarescu. De fapt, ornamentele de incadrare a portretisticii iconografice denota vizibil stilul acestui mare artist roman.

 -  Altarul

Altarul are si Proscomidiar, si Diaconocon, cu o usa ce da in curtea bisericii.
Pe calota sferica din Sfantul Altar, este zugravita Maica Domnului.
La sud este zugravit Sfantul Atanasie, la S-E Sfantul Ierarh Spiridon, la est Sfintii Ierarhi Nicolae si Ioan, la nord-est Sfantul Cuvios Grigorie, la nord Sfantul Ierarh Vasile cel Mare.

(Micromonografie realizata de profesor de limba si literatura romana NICOLETA Enculescu, nepoata a Comunei)